Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au efectuat în această dimineață două percheziții domiciliare pe raza județului, într-un dosar ce vizează comercializarea ilegală a unor produse purtând mărci înregistrate.
Din investigațiile desfășurate a reieșit că, în perioada noiembrie 2024 – aprilie 2025, persoanele vizate ar fi achiziționat articole de îmbrăcăminte și încălțăminte inscripționate cu siglele unor mărci consacrate, pe care le-ar fi vândut ulterior fără a deține drepturile legale asupra acestor branduri.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, precum și sume de bani în numerar – atât în lei, cât și în valută – totalizând aproximativ 100.000 de lei.
Două persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă înregistrată, faptă prevăzută și sancționată de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.



