23 aprilie 2026
No menu items!

DEPOZIT AL FOSTEI RAFINĂRII ASTRA, SPART DE HOŢI. „PRADA” VALOREAZĂ 100.000 DE EURO

Cele mai vizualizate articole

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Biroul de Combatere a Furturilor din Locuințe, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Patrimoniului, secțiilor de poliție nr. 2, 3 și 4 Ploiești, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești, pun în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară.

Activitățile vizează locuințele unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Perchezițiile se desfășoară în municipiul Ploiești și în comunele Lipănești și Păulești, din județul Prahova.

În cauză, este instrumentat un dosar penal privind furtul calificat, săvârșit prin efracție, la data de 14 martie 2025, dintr-un depozit situat, în municipiul Ploiești.

Surse judiciare spiun că este vorba despre un depozit al fostei rafinării Astra.

Din depozit ar fi fost sustrase mai multe echipamente electronice și un generator electric, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 100.000 de euro.

La sediul unității de poliție vor fi conduse, pentru audieri, 7 persoane.

În funcție de rezultatul cercetărilor, vor fi dispuse măsuri legale față de acestea.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în vederea documentării întregii activități infracționale și a recuperării prejudiciului.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

David Popovici imbatabil la 200 m liber!

David Popovici rămâne de neoprit! Astăzi a reușit să câștige cursa sa favorită de 200 m liber, la Campionatul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies