30 aprilie 2026
No menu items!

Marți va avea loc o evacuare controlată a apei la barajul Paltinu! Stația de tratare a apei Voila va opri alimentarea cu apă pentru 24 de ore!

Cele mai vizualizate articole

Exploatare Sistem Zonal Prahova anunță că, în data de 17 iunie 2025, începând cu ora 08:00, va fi oprită alimentarea cu apă tratată clorinată (potabilă) și apă de uz industrial din Stația de Tratare a Apei Voila, pentru o durată estimată de 24 de ore.

Măsura este necesară ca urmare a manevrelor de deschidere a uvrajelor (golirea de fund) de la Barajul Paltinu și evacuarea controlată a unui debit de 25-30 mc/s în secțiunea Paltinu. Manevrele vor fi executate marți, în intervalul 10:00 – 11:00, în scopul efectuării unor verificări tehnice și al prevenirii colmatării instalațiilor, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice recente.

Ca urmare a eliberării debitelor, în aval de Barajul Paltinu pot apărea creșteri ale turbidității apei în Barajul de priză Voila, sursa principală de apă brută a STA Voila. Reluarea activității stației va depinde de atingerea unor parametri de calitate ai apei brute care să permită tratarea acesteia în condiții optime. În plus, sunt necesare manevre suplimentare la Barajul de priză Voila pentru a preveni colmatarea.

Avertismentul privind această oprire temporară a fost transmis către: Direcția de Sănătate Publică Prahova, Apă Canal Cornu, Hidro Prahova (localitățile Șotrile, Telega, Brebu, Breaza, Câmpina, Bănești, Băicoi, Florești), Compania de Apă Târgoviște, Apă Cana Păulești, Floricon, Forja Neptun, Parc Industrial Băicoi, Conpet.

De asemenea, Apele Române au informat comitetele locale pentru situații de urgență și autoritățile din: Valea Doftanei, Câmpina, Bănești, Brebu, Șotrile, Poiana Câmpina, Măgureni, Florești.

Această acțiune face parte dintr-un exercițiu de siguranță, conform reglementărilor în vigoare privind gestionarea riscurilor hidrologice și situațiilor de urgență, având rolul de a preveni eventualele probleme tehnice cauzate de colmatarea instalațiilor.

Pentru actualizări, vă rugăm să urmăriți comunicările oficiale ale Exploatare Sistem Zonal Prahova și ale autorităților locale.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

USR are subprefect la Prahova! Lucian Moise a depus astăzi jurământul!

Județul Prahova are, începând de astăzi, un nou subprefect, în urma demisiei social-democratului Mircea Tănase. Funcția a fost preluată...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies