O restricție parțială de circulație a fost instituită pe Drumul Național 1 (E60), în zona kilometrului 111+430 de metri, pe sensul de mers Brașov – Ploiești, după apariția unor informații privind o posibilă alunecare de teren ce ar putea...
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat pentru Cotidianul că una dintre măsurile care ar putea fi luate în urma crizei apei potabile din județul Prahova este chiar desființarea companiei Exploatare Sistem Zonal Prahova S.A. (ESZ). Criza afectează în prezent...
Un bărbat de 34 de ani din Comarnic a fost plasat în arest la domiciliu, după ce polițiștii au stabilit că acesta și-ar fi agresat partenera și ar fi împiedicat-o să părăsească locuința. Incidentul a avut loc în după-amiaza...
Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Pavel Niţulescu, a declarat marți, la Ploiești, că energia electrică pierdută în sistem ca urmare a opririi centralei de la Brazi va fi compensată prin pornirea unor noi capacități de producție și prin...
Pacienţii celor 5 spitale afectate de criza apei din Prahova vor ajunge, în caz de nevoie, la spitale din Bucureşti.
Ministrul Sănătăţii a anunţat care sunt unităţile sanitare incluse în celula de criză.
"Discuţiile s-au axat pe situaţia unităţilor sanitare care...
In contextul situației apărute la rafinăria Brazi, urmare a debitului scăzut al apei furnizate din acumularea Paltinu, prefectul Daniel Nicodim a luat legătura cu directorul OMV Petrom, identificând primele posibile măsuri de remediere, după cum urmează:
1. Societatea Termo Ploiești...
Problemele majore apărute la Barajul Paltinu, care au lăsat zeci de mii de oameni din județele Prahova și Dâmbovița fără apă, produc efecte în lanț asupra întregului sistem energetic național. Centrala electrică de la Brazi, operată de OMV Petrom...
În contextul întreruperii alimentării cu apă în localitățile deservite de Stația de Tratare a Apei Voila (ESZ Prahova), HIDRO PRAHOVA S.A. prezintă, în mod cronologic, acțiunile desfășurate de la apariția situației:
– În data de 28 noiembrie 2025, la ora...
Ministrul mediului, Diana Buzoianu, a anunţat luni seară că va solicita implicarea unor experți externi pentru a analiza obiectiv situaţia critică creată de oprirea apei potabile în zeci de localităţi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa. Decizia vine după ce...
Prahova rămâne sub impactul celei mai grave crize a apei din ultimele decenii. Peste 100.000 de locuitori dependenţi de alimentarea din barajul Paltinu vor avea apă la robinet cel mai devreme luni, 8 decembrie 2025, anunță autorităţile judeţene și...