Două persoane, în vârstă de 26 și 30 de ani, au fost reținute de polițiști după ce au fost implicate într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, produs în orașul Băicoi. Tânăra nu deține permis de conducere, iar ambii au fost depistați sub influența alcoolului.
Potrivit polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Băicoi, incidentul a avut loc la data de 22 februarie, în jurul orei 11.30, pe o stradă din localitate. Oamenii legii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier și s-au deplasat de urgență la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Din primele verificări a reieșit că o tânără de 26 de ani, aflată la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu două mașini staționate. După impact, aceasta ar fi schimbat locul cu pasagerul din dreapta, un bărbat de 30 de ani.
Bărbatul ar fi condus autoturismul aproximativ un kilometru, până când ar fi pierdut, la rândul său, controlul direcției și ar fi părăsit partea carosabilă.
La scurt timp, polițiștii au identificat autovehiculul și persoanele implicate. În urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit că tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul femeii, respectiv 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului. Ambii au fost transportați la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea celor două persoane pentru 24 de ore. Acestea urmează să fie prezentate unității de parchet competente, pentru a se decide dacă se impune luarea unei alte măsuri preventive.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii reamintesc că respectarea normelor rutiere și adoptarea unui comportament responsabil în trafic sunt esențiale pentru siguranța tuturor participanților la trafic, iar abaterile de la lege sunt sancționate cu fermitate.



