Primarul Mihai Polițeanu a declarat că își dorește scoaterea sălilor de jocuri de noroc în afara municipiului, însă aplicarea unei astfel de măsuri depinde de pașii legali care urmează să fie parcurși și de votul Consiliului Local.
Edilul a precizat...
Primarul Mihai Polițeanu și prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, au anunțat miercuri, într-o conferință de presă comună, identificarea unui mecanism financiar care ar putea salva Transport Călători Express (TCE) Ploiești de la insolvență, printr-o regularizare a obligațiilor existente între...
Noi informații ies la iveală în dosarul privind presupuse meciuri trucate în Liga a III-a, în care au fost efectuate 34 de percheziții domiciliare de către polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Prahova. Suspiciunile legate de partidele disputate...
Astăzi, 25 februarie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, prin structurile Poliției Municipiului Ploiești și Biroul pentru Combaterea Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului, au pus în executare 34 de mandate de percheziție domiciliară într-o cauză penală...
Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Municipiul Ploiești organizează, la finalul lunii mai, două evenimente de amploare dedicate tinerilor antreprenori și...