12 iunie 2026
No menu items!

IOHANNIS: NU AVEM ÎN VEDERE LOCKDOWN DE PAŞTI. CIRCULAŢIA- RESTRICŢIONATĂ DE LA ORA 22:00

Cele mai vizualizate articole

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat azi că cifrele din ultima săptămână privind evoluţia pandemiei de COVID – 19 sunt îngrijorătoare şi a anunţat că circulaţia pe timp de noapte va fi restricţionată de la 22.00. Totodată, el a dat asigurări că autorităţile nu au în vedere un lockdown de Paşte. ”Haideţi să nu irosim ce am câştigat până acum prin campania de vaccinare!”, a spus preşedintele. El a anunţat şi că starea de alertă va fi prelungită săptămâna aceasta.

Iohannis a precizat că mersul campaniei de vaccinare este foarte bun, iar numărul de doze administrate şi numărul centrelor creşte tot timpul.

”Trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal. Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână, din cauza numărului  relativ mare de infectări. Restricţiile care sunt în vigoare vor fi păstrate, iar circulaţia pe timp de noapte – care  este restricţionată acum de la ora 23.00 – va fi restricţionată mai devreme, probabil de la orele 22.00. Nu avem în vedere un lockdown de Paşte”, a mai anunţat preşedintele.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Amendă de 40.000 de lei la depozitul de deșeuri din Boldești-Scăieni. Garda de Mediu a folosit drona pentru verificări

Operatorul depozitului de deșeuri municipale din Boldești-Scăieni a fost sancționat cu o amendă de 40.000 de lei, în urma...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies