Deputatul PSD Alexandru Rafila spune că s-ar impune o carantină la nivel naţional, dar una care trebuie să ţină cont de realităţi şi nu care să îngrozească lumea.
Deputatul PSD a afirmat că este nevoie de o reducere a activităţilor sprijinită de populaţie, explicată şi acceptată de comun acord. ”Noi propunem solidaritate, asta am propus, o lună de solidaritate. Nu trebuie să speriem lumea ci să îi facem să fie parte la acest efort naţional”, a spus deputatul PSD.
Parlamentarul a mai arătat că este afectat de cifra înfiorătoare de 500 de decese pe zi. ”Prin comportamentul general, putem să controlăm acest lucru, să avem mai puţine pagube sau putem să tergiversăm, să venim cu jumătăţi de măsură şi cu lipsă de asumare şi o să ne ducă în fruntea clasamentului în privinţa numărului de decese. Oamenii trebuie informaţi şi nu combătuţi şi jigniţi”, a adăugat el.
Despre reducerea activităţii în sectorul Horeca, pentru o perioadă limitată de timp, Rafila a explicat că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii din domeniu, organizaţiile patronale snt de acord cu o astfel de măsură, dar cu condiţia ca guvernul să-şi asume plata rapidă a ajutoarelor financiare pentru afacerile afectate.
”Ajutoarele financiare sunt necesare pentru ca activităţile să rămână deschise. Această situaţie de provizorat permanent nu face decât să adâncească neîncrederea sectorului privat. Nu vreau să intru în detaii tehnice, noi vom trimite câteva idei ce trebuie agreate de participanţi, dar e important ca mediul privat să fie implicat în decizie”, a spus Rafila.



