5 iunie 2026
No menu items!

Cel care a amenințat cu explozia unei bombe a fost prins!

Cele mai vizualizate articole

Persoana care a anunțat, ieri seară, că o bombă va exploda la un local din incinta fostului magazin ”Omnia” a fost depistată,  în scurt timp după apelul telefonic, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în municipiul Ploiești.

Tot aseară, bărbatul în cauză a fost transportat la o unitate medicală de psihiatrie în vederea acordării unor îngrijiri medicale de specialitate.

Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale în valoare de 3.000 de lei, conform prevederilor OUG 34/2008, privind organizarea și funcționarea sistemului național unic pentru apeluri de urgență.

Totodată,  și reprezentantul legal al  localului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 55/2020 întrucât nu a respectat prevederile legale referitoare la funcționarea cu până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.

 

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Cătălina Bozianu a preluat conducerea PMP!

După ce Eugen Tomac și-a dat demisia din PMP, pentru a prelua funcția de prim-ministru desemnat, conducera națională a...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies