La Spitalul Municipal Ploieşti funcţionează, începând din această săptămână, un centru de testare COVID – 19, anunţă Primăria Ploieşti.
La nivelul acestui centru testarea este gratuită, iar în cadrul procedurii sunt utilizate teste rapide pentru detecţia antigenului SARS-CoV-2. Programul de lucru este de luni până duminică, între orele 08.00 – 15.00.
Accesul cetăţenilor către Centrul de Testare COVID – 19 se face prin intrarea spitalului, care este situată în Strada Rudului.
Rezultatele înregistrate la nivelul acestui centru de testare sunt comunicate Direcţiei de Sănătate Publică Prahova.



