Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sângeru au fost sesizați, marţi, cu privire la faptul că într-o șoavă din comună există un craniu uman, ce se afla lângă o bicicletă.
În baza sesizării, s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, identificând mai multe oseminte, dar și obiecte vestimentare.
În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate, a reieșit faptul că osemintele aparțin unui bărbat, în vârstă de 53 de ani, din comuna Lapoș, a cărui dispariție a fost sesizată la data de 7 august 2022.
Din cercetările efectuate nu au fost constatate suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni contra vieții.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.



