8 mai 2026
No menu items!

CONTRABANDĂ CU ARME IMPORTATE ILEGAL DIN SPANIA. DOSARUL- INSTRUMENTAT DE POLIŢIA PRAHOVA

Cele mai vizualizate articole

Polițiștii din cadrul structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., pun în executare 100 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal instrumentat la nivelul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată.

Din cercetări a reieșit că persoana bănuită ar fi importat prin curierat, de pe teritoriul Spaniei, arme neletale și muniție supuse autorizării, pe care le-ar fi comercializat către 105 persoane domiciliate în mai multe județe, fără a obține autorizările prealabile impuse de lege.

Activitățile sunt realizate în 35 de județe, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu implicarea polițiștilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, ordine publică, investigarea criminalității economice, investigații criminale, criminalistică și acțiuni speciale, beneficiind și de sprijinul structurilor teritoriale de jandarmi.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Întrerupere programată a apei în Poienarii-Rali și Poienarii Vechi pentru lucrări de igienizare

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că furnizarea apei potabile va fi sistată temporar în comuna Poienarii Burchii, în satele Poienarii-Rali...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies