29 aprilie 2026
No menu items!

POMPIERII PRAHOVENI, ALĂTURI DE COLEGII LOR RĂNIŢI LA CREVEDIA. EI VOR DONA SÂNGE PENTRU VICTIME

Cele mai vizualizate articole

Pompierii prahoveni sunt alături de colegii lor care au fost răniţi în expliziile produse la staţia GPL de la Crevedia.
„Suntem copleșiți de tristețe în aceste momente și nu izbutim să găsim cuvinte care să exprime ceea ce simțim. Am privit cu sufletul la gură tot ceea ce s-a întâmplat, gândindu-ne la colegii noștri care au mers acolo să își facă DATORIA și la cât de nedrept este că trebuie să treacă prin asemenea momente de groază. Suntem alături de ei și de familiile greu încercate în aceste momente. Pompierii sunt o familie, dau zilnic lecții despre dedicare și camaraderie. Este momentul în care trebuie sa fim solidari pentru ei!”, se arată într-un mesaj postat de ISU Prahova pe pagina de Facebook.
Astfel, mâine, pompierii prahoveni vor merge la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești pentru a dona sânge pentru colegii lor.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Prahova: Subprefectul PSD și-a dat demisia!

Astăzi subprefectul Mircea-Adi Tănase și-a dat demisia din funcție. Demisia vine în contextul în care PSD a anunțat retragerea...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies