13 iunie 2026
No menu items!

CONSILIUL LOCAL PLOIEŞTI A RESPINS, LA CEREREA PACIENŢILOR, PROIECTUL LUI VOLOSEVICI DE PRELUARE A SPITALULUI CF

Cele mai vizualizate articole

Consiliul Local Ploieşti a respins, azi, la vot proiectul iniţiat de primarul Andrei Volosevici privind preluarea în administrarea municipalităţii a Spitalului CF Ploieşti, decizia venind pe fondul solicitărilor venite din partea pacienţilor.

În data de 7 noiembrie, Volosevici a anunţat că va supune din nou atenţiei Consiliului Local proiectul, reacţia cetăţenilor fiind una vehementă: „lăsaţi acest spital în pace!”.

Postarea de pe pagina de Facebook a municipalităţii referitoare la acest subiect a generat un val de comentarii din partea pacienţilor, care au cerut ca această unitate sanitară să nu ajungă în subordinea municipalităţii. Ataşăm mai jos câteva dintre comentariile cetăţenilor vizavi de acest proiect- „numai acolo mai merge ceva mai bine. Vreţi să îl terminaţi şi pe acesta”, „Ce mai aveţi de furat şi de prăpădit?”, „Nu! Spitalul CFR nu trebuie preluat în reteaua sanitară a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti”.

În plus, consilierul Valeriu Răzvan Sabău, medic de profesie, a arătat, în timpul dezbaterilor, că proiectul nu conţine nicio precizare referitoare la impactul pe care eventuala preluare ar urma să îl aibă asupra activităţii spitalului CF, nici dacă relocarea Spitalului de Pediatrie în incinta Spitalului CF ar urma să fie una temporară, până la consolidarea actualului sediu a unităţii sanitare de pe strada Mihai Eminescu, sau una permanentă.

Luând în considerare poziţia cetăţenilor, dar şi faptul că proiectul primarului abunda în lacune, majoritatea din Consiliul Local Ploieşti a respins la vot iniţiativa primarului.

Din nou, la fel ca şi dăţile trecute când proiectul a ajuns în dezbaterea legislativului local, acesta nu conţinea nicio informaţie despre viitorul spitalului CF după eventuala preluare de către Primăria Ploieşti, respectiv niciun plan de management şi nici proiectul financiar de susţinere a unităţii sanitare.

 

 

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Eugen Tomac a trimis partidelor lista viitorului Guvern. Diplomați, profesori universitari și manageri din mediul privat, printre propuneri

Premierul desemnat Eugen Tomac a transmis partidelor parlamentare lista completă a viitorului Cabinet, document care a ajuns deja la...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies