Şoferul de Uber din Ploieşti care a fost ucis cu 22 de lovituri de cuţit de către un client şi-a găsit sfârşitul în urma unui conflict care a pornit de la bani.
Concubina criminalului le-a spus anchetatorilor că ea şi concubinul ei s-ar fi certat, iar el a schimbat traseul pe parcurs şi nu s-a înţeles cu şoferul în privinţa banilor care trebuiau plăţiţi pentru cursă.
Criminalul, un tânăr de 21 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat, tâlhărie calificată, conducere fără permis şi distrugere prin incendiere.
Reamintim că un şofer de Uber din Ploieşti a fost înjunghiat, în noaptea de marţi spre miercuri, de către un client din Bărcăneşti care i-a abandonat trupul într-o zonă împădurită din apropierea localităţii Snagov, iar apoi i-a luat maşina pe care ulterior a incendiat-o în zona localităţii Brazi.



