Un scandal a izbucnit, ieri, între primarul de la Buşteni, Mircea Corbu, şi o subalternă, administratoare a unei societăţi comerciale din subordinea Consiliului Local Buşteni, femeia susţinând că edilul a lovit-o.
Motivul altercaţei a fost, se pare, acela că edilul i-a cerut femeii să elibereze biroul în care ea lucra, iar aceasta a refuzat.
Iată comunicatul Poliţiei, care a deschis un dosar penal în acest caz:
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Bușteni au fost sesizați, la data de 16 octombrie 2024, în jurul orei 17.00, în mod direct, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic, de către un bărbat, în orașul Bușteni.
Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că, în cursul zilei de 16 octombrie a.c., între femeia de 36 de ani, din Bușteni, administratoare a unei societăți comerciale și bărbatul de 58 de ani, tot din același oraș, care îndeplinește o funcție de autoritate publică, ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma unei neînțelegeri.
Ulterior, conflictul a degenerat, iar bărbatul ar fi lovit-o pe femeie în zona capului și ar fi dat-o afară din biroul în care a avut loc conflictul.
În urma altercației, femeia nu a necesitat transportarea la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.
Persoanei în cauză i-au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de Legea 26/2024, privind ordinul de protecție, fără a solicita emiterea unui ordin provizoriu de protecție.
Totodată, i-a fost pus la dispoziție formularul de cerere privind emiterea unui ordin de protecție de către instanța de judecată.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe și purtare abuzivă.
Primarul Mircea Corbu a emis un punct de vedere cu privire la acest caz, acuzând jocuri politice:
Subsemnatul, Mircea Corbu, primarul în funcție al orașului Bușteni, adresez public o serie de clarificări în urma recentelor acuzații defăimătoare apărute în mass-media și mediul online, acuzații care încearcă să afecteze imaginea mea și a echipei cu care am construit proiecte importante pentru comunitatea noastră.
Realizări pentru comunitatea din Bușteni:
În această săptămână, au fost inaugurate lucrările pentru patru proiecte de mare importanță pentru comunitatea noastră, finanțate atât din fonduri europene, cât și din resurse proprii:
- Centrul Medical Bușteni
- Blocuri de locuințe nZEB (Near Zero Energy Building)
- Sistemul de canalizare extins
- Sistemul ITS de monitorizare video a întregului oraș
Aceste proiecte au fost implementate cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor noștri și de a aduce servicii moderne și eficiente, contribuind la siguranța și confortul lor.
Recent, adversarii politici au încercat să denigreze realizările și să răspândească acuzații nefondate. Doresc să subliniez că toate acuzațiile sunt false și motivate politic. Persoane cu interese ascunse au încercat să arunce o lumină nefavorabilă asupra activităților noastre, încercând să blocheze inițiativele destinate dezvoltării orașului.
În acest context, SC Caraiman Comserv SRL, sub conducerea doamnei Geantă Delia, împreună cu alți consilieri locali, au refuzat să colaboreze pentru implementarea unor proiecte importante, blocând în mod deliberat relocarea necesară pentru instalarea sistemului de monitorizare video. Acțiunile lor au pus în pericol o finanțare de peste 500.000 de euro și, implicit, progresul orașului nostru.
Resping cu fermitate acuzațiile defăimătoare lansate recent și încercările repetate ale doamnei Geantă Delia de a mă ataca, încercări respinse deja de instanțele de judecată ca fiind nefondate.
Este regretabil că aceste acuzații sunt utilizate ca arme politice în context electoral, denotând mijloacele josnice la care unii adversari politici recurg pentru a destabiliza progresul nostru.
Agresiunea de orice fel este o faptă condamnabilă, iar folosirea unor astfel de acuzații mincinoase ca element de manipulare este absolut inacceptabilă. Dacă aceste acuzații ar fi fost adevărate, aș fi ales, fără ezitare, să demisionez din toate funcțiile politice deținute, pentru că nu aș fi demn să reprezint comunitatea din Bușteni.
Adevărul este însă de partea mea, și aceste atacuri sunt o încercare disperată de a distrage atenția publică de la realizările noastre.
De asemenea, doresc să informez cetățenii că, în lumina acestor acuzații false, am decis să mă adresez instituțiilor abilitate pentru a denunța penal aceste calomnii, având de partea mea adevărul, martorii prezenți și dovezile clare ale neregulilor găsite în respectiva societate condusă de către doamna Geantă Delia.
Rămân ferm angajat în lupta pentru binele comunității și pentru imaginea pe care am construit-o prin muncă și dedicare. Fac un apel la cetățenii orașului Bușteni să nu cadă pradă manipulărilor și să se informeze corect asupra faptelor.
Împreună, vom continua să construim un viitor mai bun, în ciuda oricăror încercări de a ne opri.



