23 aprilie 2026
No menu items!

PLOIEŞTIUL – PĂSTRAT ÎN MIZERIE DE MAJORITATEA PSD – PNL – USR – PMP – FD

Cele mai vizualizate articole

Majoritatea din Consiliul Local Ploieşti formată din consilierii PSD, PNL, USR, PMP şi forţa Dreptei a deja, azi, păstrarea Ploieştiului în mizerie!

Consilierii acestor formaţiuni politice au votat revocarea hotărârilor de Consiliu Local privind ieşirea municipiului din ADI Deşeuri şi delegarea serviciului de salubritate către societatea Brantner, astfel că oraşul rămâne, din nou, la mâna Rosalului, care l-a ţinut sub papucul jegului în ultimii opt ani!

Primarul Mihai Poliţeanu a anunţat că un vot favorabil celor două proiecte de hotărâre este profund ilegal.

„Există o imposibilitate a revocării actelor administrative care deja au intrat în circuitul civil. Ceea ce faceţi dvs este profund ilegal. Voi ataca în contencios cele două hotărâri. Există un principiu clar al stabilităţii actelor administrative care prevede că un act administrativ care a intrat în vigoare, a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice nu mai poate fi revocat discreţionar de către autoritatea emitentă. Faptuş că scrieţi aclo că nu a produs efecte juridice este hilar pentur că ambele proiecte pe care vreţi să le revocaţi au produs efecte juridice. E vorba de un raport între două părţi. Orice se va duce de acum încolo în instanţă. Este profund ilegal, nu faceţi decât să adânciţi criza gunoiului în care suntem. Fostul operator nu are contract valabil şi nu are Autorizaţie de funcţionare de pe 30 decembrie 2024, dacă intră în teren este ilegal adică penal, deci nu se pune problema ca fostul operator să inte în în teren. De asemenea, puneţi ploietenii eventual să plătească daune pentru cheltuielile pe care le-a făcut noul operator. Aveţi o responsabiliate legală şi patrimonială în ceea ce faceţi la aceste voturi”, a afirmat primarul.

Cele două proiecte de hotărâre au avize nefavorabile de la Direcţia Juridică, iar secretarul primăriei a anunţat că nu le va contrasemna.

 

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

David Popovici imbatabil la 200 m liber!

David Popovici rămâne de neoprit! Astăzi a reușit să câștige cursa sa favorită de 200 m liber, la Campionatul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies