Cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar a avut loc în noaptea trecută și a adus un moment istoric pentru cinematografie. Filmul „Sinners” a intrat în istoria Academiei după ce a obținut 16 nominalizări, depășind recordul anterior de 14 și confirmând interesul uriaș pentru producția regizată de Ryan Coogler.
Gala din 2026 a fost marcată de un echilibru între blockbustere de autor și drame intense, confirmând tendința Academiei de a premia filme care combină succesul la public cu o viziune artistică puternică. Printre momentele remarcabile s-a numărat revenirea lui Conan O’Brien în rolul de gazdă a ceremoniei. Stilul său autoironic și spontaneitatea au fost apreciate de public și critici, mulți considerând prestația sa una dintre cele mai reușite din ultimul deceniu. De asemenea, premiul câștigat de Sean Penn a fost văzut ca o revenire spectaculoasă în prim-planul Oscarurilor, după o perioadă în care actorul a fost mai puțin prezent în competițiile Academiei.
Marele câștigător al serii a fost thrillerul politic „One Battle After Another”, regizat de Paul Thomas Anderson, care a obținut Oscarul pentru cel mai bun film și un total de șase statuete.
Deși nu a câștigat marele premiu, „Sinners” a avut una dintre cele mai puternice prezențe ale serii, plecând acasă cu patru Oscaruri, inclusiv pentru cel mai bun scenariu original semnat de Ryan Coogler și pentru interpretarea lui Michael B. Jordan.
La categoria Cea mai bună actriță în rol principal, trofeul i-a revenit lui Jessie Buckley pentru rolul din „Hamnet”, unde interpretează o femeie care încearcă să facă față morții fiului ei. Premiile pentru roluri secundare au fost câștigate de Sean Penn pentru interpretarea unui ofițer militar corupt în „One Battle After Another” și de Amy Madigan pentru rolul din filmul de groază „Weapons”.
Premiul pentru cel mai bun film străin a fost câștigat de drama „Sentimental Value”, regizată de Joachim Trier, despre relațiile tensionate din interiorul unei familii de artiști. În zona animației, producția „KPop Demon Hunters”, devenită unul dintre cele mai populare filme ale platformei Netflix, a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film de animație și cel mai bun cântec original, pentru piesa „Golden”.
Un moment apreciat al serii a fost revenirea lui Conan O’Brien în rolul de gazdă a ceremoniei, prestația sa fiind considerată una dintre cele mai reușite din ultimul deceniu.
Lista completă a câștigătorilor Oscar 2026

- Cel mai bun filmPremiul pentru cel mai bun film a fost câștigat de „One Battle After Another”.
Cel mai bun actor în rol principal
Michael B. Jordan a câștigat premiul Oscar pentru rolul din „Sinners”.
Actriță în rol principal
Jessie Buckley a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru rolul din „Hamnet”.
Cel mai bun regizor
Oscar 2026 pentru cel mai bun regizor a fost câștigat de Paul Thomas Anderson pentru filmul „One Battle After Another„
Coloană sonoră originală
Oscarul pentru coloana sonoră a fost câștigat în 2026 de KPop Demon Hunters.
Film străin
Premiul pentru Cel mai bun film străin a fost câștigat de producția „Sentimental value”.
Oscar pentru imagine
Oscarul pentru imagine a fost câștigat de Dan Laustsen pentru filmul „Frankenstein ”.
Efecte vizuale
Oscarul pentru efecte vizuale a fost câștigat de „Avatar”.
Sonorizare
Oscar 2026 pentru sonorizare a fost câștigat de echipa de la filmul „ F1”.
Cel mai bun film de scurt metraj
Oscarul pentru documentar de scurt metraj a fost câștigat de Two people exschanging saliva, realizat de Natalie Musteata.
Cântec original
„Golden”, a câștigat Oscarul pentru cel mai bun cântec original.
Premiul Oscar 2026 pentru cel mai bun documentar de lung metraj a fost câștigat de „Mr Nobody Against Putin”.
Cea mai bună actriță în rol secundar
Amy Madigan a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță pentru rolul din „Weapons”.
Cea mai bună animațieOscarul pentru cel mai bun lung metraj de animație a fost câștigat de „Kpop Demon Hunters”
Cel mai bun actor în rol secundar
Sean Penn a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul sau din One battle after another.
Cel mai bun scenariu adaptat
„One Battle after Another” – scris de Paul Thomas Anderson.
Cel mai bun scenariu original
Scenaristul Ryan Coogler a câștigat anul acesta Oscarul pentru cel mai bun scenariu original, pentru „Sinners”.
Cel mai bun casting
Premiul pentru cea mai bună echipa care a realizat cea mai bună distribuție a actorilor într-un film, categorie introdusă anul acesta pentru prima dată, a fost câștigat de Cassandra Kulukundis pentru filmul One Battle after Another.
Ediția din 2026 a Premiilor Oscar a confirmat încă o dată interesul Academiei pentru producții care îmbină impactul comercial cu ambiția artistică, iar succesul filmelor „One Battle After Another” și „Sinners” arată direcția în care se îndreaptă cinematografia contemporană.


Cea mai bună animație
