7 iulie 2026
No menu items!

Explozie provocată de o butelie într-o locuință din Ploiești. Un bărbat de 77 de ani a fost rănit

Cele mai vizualizate articole

O explozie provocată de scăpări de gaze de la o butelie s-a produs marți seară într-o locuință situată pe strada Tismana din municipiul Ploiești.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, cu o autospecială de stingere, precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM) al Detașamentului 2 Ploiești.

Potrivit primelor informații, deflagrația s-a produs în beciul aflat sub casă, din cauza scăpărilor de gaze de la o butelie. Explozia nu a fost urmată de incendiu, iar locuința nu a suferit deteriorări.

În urma incidentului, un bărbat în vârstă de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafața corpului. Victima era conștientă la sosirea echipajelor de intervenție, a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului TIM, urmând să fie transportată la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Pompierii reamintesc importanța verificării periodice a instalațiilor și buteliilor de gaz, pentru prevenirea unor astfel de incidente.

UPDATE: După evaluarea medicală, bărbatul în vârstă de 77 de ani a fost diagnosticat cu arsuri de gradele II și III pe aproximativ 45% din suprafața corpului, la nivelul căilor aeriene, membrelor superioare și inferioare, precum și al toracelui posterior.

Acesta a fost intubat de echipajul de terapie intensivă mobilă (TIM) și urmează să fie transportat la Unitatea de Primiri Urgențe pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Femeie rănită după ce a ieșit cu mașina de pe șosea și s-a izbit de copaci, la Berceni

O femeie în vârstă de 39 de ani a fost rănită marți, 7 iulie, în urma unui accident rutier...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies