Camera de Comerț și Industrie (CCI) Prahova are o nouă conducere interimară. Marius Marinescu a preluat, atribuțiile de președinte și funcția de reprezentant legal al instituției, într-o nouă etapă pe care conducerea o definește prin stabilitate, echilibru și performanță.
Reprezentanții CCI Prahova transmit că instituția își reafirmă, odată cu această schimbare, rolul de partener al comunității de afaceri din județ și de promotor al dezvoltării economice locale.
„Odată cu alegerea noii conduceri interimare, reprezentate de domnul Marius Marinescu, în calitate de reprezentant legal cu atribuții de Președinte, Camera de Comerț și Industrie Prahova își reafirmă angajamentul pentru stabilitate, echilibru și performanță”, se arată în mesajul transmis de instituție.
Marius Marinescu nu este un nume nou în conducerea CCI Prahova. Înainte de preluarea atribuțiilor de președinte, acesta a ocupat funcția de vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie Prahova. Totodată, Marinescu este președintele filialei Prahova a Camerei de Comerț și Industrie România-China, poziție prin care este implicat în relațiile dintre mediul de afaceri prahovean și partenerii economici chinezi.
Activitatea sa profesională este legată de presă și antreprenoriat. Marius Marinescu este editorul publicației Ziarul Ploieștii și realizatorul emisiunii „Reușita TV”, fiind activ de peste trei decenii în jurnalism și în industria tipografică din regiune.
În zona antreprenorială, acesta ocupă funcția de director general al companiei Sprinten Infomar.
Schimbarea de conducere vine după decesul lui Aurelian Gogulescu, președintele CCI Prahova, care a încetat din viață în luna august 2026. Marinescu preia astfel atribuțiile de conducere într-o perioadă de tranziție pentru una dintre principalele organizații reprezentative ale mediului de afaceri prahovean.



