25 iunie 2025
No menu items!

Accidentul de la Florești s-a soldat cu un decedat și 4 răniți

Cele mai vizualizate articole

O neatenție la volan, o neacordare de prioritate a dus la decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani și 4 persoane rănite, care au fost transportate la spital.

În această dimineață a avut loc un accident rutier, pe DJ 720, în zona localității Florești, la intersecția cu Călinești(DJ 144). Un autoturism nu ar fi acordat prioritate de trecere unei ambulanțe private, care transporta 5 pacienți pt dializă. Un pacient din ambulanță era încarcerat și inconștient.
La fața locului au fost mobilizate un echipaj de stingere, unul de descarcerare, o autospecială de victime multiple și 3 Smurd.
Conducatorii auto au fost testați, probele fiind negative în privința alcoolemiei. Din păcate una dintre victime a decedat, deși s-au efectuat manevre de resuscitare. Patru dintre cei implicați în accident au fost transportați la spital.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

După ce ploieștenii s-au speriat de o eventuală crimă, iată că s-a descoperit că era vorba de un manechin, nu de un cadavru!

Reprezentanții Poliției Române au revenit cu precizări referitoare la descoperirea unui ”cadavru” într-o anexă părăsită a unui imobil din...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies