În perioada 1 – 3 martie, Sinaia organizează pe pârtia Valea Dorului 1 prima ediţie a competiţiei de schi alpin SINAIA SKI ON SKY RACE. Concursul face parte din calendarul Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS), destinată categoriilor de juniori, fete şi băieţi U14 şi U16. La concurs vor participa atât schiori din România, cât şi tineri sportivi din Bulgaria, Letonia, Ucraina şi Ungaria. La start se vor alinia aproximativ 100 de participanţi.
Competiţia va dura mai multe zile şi va include mai multe evenimente, cum ar fi deschiderea oficială, 2 zile de concurs şi ceremonia de premiere.
Evenimentul va fi transmis în direct, pe paginile Club Sportiv Carpaţi Sinaia, Primaria Sinaia, Ski on Sky Race Sinaia şi canalul de YouTube, astfel încât şi cei care nu pot fi prezenţi să se bucure de spectacol.
„În acest sezon, ne-am concentrat pe îmbunătăţirea experienţei de schi pentru toţi vizitatorii noştri. Am extins pârtiile şi am investit în echipamente de top, astfel încât să putem oferi o experienţă de schi de înaltă calitate. Pentru noi, organizarea acestei competiţii internaţionale de schi alpin reprezintă o mare onoare şi o provocare în acelaşi timp. Ski on Sky Race Sinaia va aduna cei mai buni juniori din ţară şi de peste hotare, care vor concura în două discipline spectaculoase: slalom şi slalom uriaş. Îmi doresc ca acest prim concurs internaţional să fie unul de succes să aducă un plus valoare atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru iubitorii schiului”, a declarat primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.
Date tehnice:
Probă Slalom Uriaş – diferenţa de nivel 200 m
Lungime traseu 850 – 900 m, aproximativ 28 – 30 de viraje
Probă Slalom – diferenţa de nivel între 160 – 130 m
Lungime traseu 550- 600 m, aproximativ 46-50 viraje!!!
Pârtia omologată de Federaţia Internaţională de Schi.
U14 2010 – 2009 fete şi băieţi
U16 2008 – 2007 fete şi baieti
Programul competiţiei
01.03.2023
09:00 – 13:00
Antrenamente oficiale – Pârtia Valea Dorului 1
18:00
Ceremonia de Deschidere – Hotel Mara
02.03.2023 Slalom Uriaş, (GS) U14-U16 fete şi băieţi
Ora 08:45 – prima manşă
Ora 12:00 – a doua manşă
03.03.2023 Slalom (sl) U14-U16 fete şi băieţi
Ora 08:45 – prima manşă
Ora 12:00 – a doua manşă.
Premierea celor 2 probe se va desfăşura în data de 3 martie, imediat după proba de Slalom, în zona de Finish.