17 aprilie 2026
No menu items!

Asociația Prematurilor împreună cu OMV Petrom a donat aparatură performantă în valoare de peste 50.000 euro pentru Maternitatea din Ploiești

Cele mai vizualizate articole

Asociația Prematurilor continuă și în 2024 proiectele de dotare a maternităților neonatale din România cu echipamente vitale în tratarea bebelușilor prematuri. Astfel, Asociația Prematurilor, alături de OMV Petrom – un partener strategic al său, implicat civic în multe domenii, donează Maternității din Ploiești aparatură performantă în valoare de peste 50.000 euro.

Maternitatea din Ploiești este una dintre cel mai mari din țară, care asigură 60-80 de nașteri pe lună , dintre care 15-20% sunt înainte de termen.

Doar în 2023 au fost peste 3500 nașteri, iar 300 din nou-născuții prematuri au avut nevoie de ventilație mecanica încă din primele clipe de viață.

Achiziția acestor aparate previne decesul infantil și va ajuta generații de prematuri care se vor naște la Maternitatea din Ploiești.

Cu susținerea OMV Petrom s-a achiziționat un ansamblu format din:

• ventilator pentru ventilația mecanică invazivă;

• ventilator CPAP pentru ventilație non-invazivă;

• ecograf doppler portabil pentru monitorizarea intra-uterină a nou-născutului.

Achiziția acestor aparate previne decesul infantil și va ajuta generații de prematuri care se vor naște la Maternitatea din Ploiești.

Diana Gămulescu, fondatoarea Asociației Prematurilor: “Aceste echipamente sunt indispensabile, sunt vitale pentru o secție de terapie intensivă neonatală și sunt complementare asigurând suportul respirator artificial al nou-născutului cu patologii la naștere și monitorizarea funcțiilor vitale în utero. Asociația Prematurilor împreună cu OMV Petrom donează nu doar echipamente esențiale, ci și o șansă la viață pentru nou-născuții aflați în terapie intensivă neonatală. În acest context s-a conturat un exemplu de solidaritate și generozitate. Donația OMV Petrom reprezintă un angajament profund pentru sănătatea eroilor în scutece!”

Valoarea totală a sponsorizării este de 293.250 lei. Și în 2023, cu sprijinul acordat în regim de urgență de către OMV Petrom, Asociația Prematurilor a donat aparatură de ultimă generație, de peste 30.000 euro pentru nou născuții aflați în situații de risc de la Maternitatea din Ploiești. Au fost achiziționate un ventilator și un umidificator, necesare și urgente pentru secția de terapie intensivă neonatală.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

24PAY devine indisponibilă pentru cumpărarea biletelor TCE, de astăzi

Societatea Transport Călători Express S.A. anunță că, începând de astăzi, 17 aprilie 2026, aplicația 24PAY nu va mai putea...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies