Un accident rutier a avut loc astăzi pe DN 1B, la Mizil.Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Mizil cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare si un echipaj SMURD.

De asemenea, la locul intervenției se deplasează si ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic) din cadrul Detașamentului 2 Ploiești și elicopterul SMURD București.
În evenimentul rutier au fost implicate un autotren si doua autoturisme, fiind înregistrate 3 victime. Victima încarcerată este conștientă.
Traficul este blocat pe ambele sensuri.

Update:Din cauza condițiilor meteo elicopterul anulează deplasarea la locul intervenției.
Persoana încarcerată, conștientă, a fost extrasă și a fost preluată de către echipajul ambulanței de terapie intensivă (cu medic). Celelalte persoane implicate în evenimentul rutier refuză transportul la spital.



