24 aprilie 2026
No menu items!

Toma Kassovitz, supraviețuitor al Holocaustului, a devenit Cetățean de Onoare al Ploieștiului

Cele mai vizualizate articole

Ultima ședință ordinară a actualului Consiliu Local ploieștean a început cu un moment emoționant. Unul dintre puținii supraviețuitori ai Holcaustului, supraviețuitor al lagărului de exterminare de la Bergen-Belsen din Germania, Toma Kassovitz a devenit Cetățean de Onoare al Ploieștiului. Cu o poveste demnă de un lung metraj,viața lui Toma Kassovitz a fost una a bejaniei și a exilării.

Născut la Cluj, într-un sanatoriu, dintr-o familie de evrei din Turda,Toma Kassovitz și ai săi au fost surprinși acolo de cedarea jumătății de nord-vest a Ardealului. În perioada 1940 – 1944, el și familia au avut regim de cetățeni români de etnie evreiască, adică exilați în partea de Transilvanie ocupată de regimul horthyst de la Budapesta. În mai 1944 au încercat să treacă granița către România, în mod clandestin. Au fost prinși și ținuți de securitatea maghiară timp de o lună. Au evadat și cu acte false au ajuns la Budapesta unde au mai stat ascunși o lună până au fost primiți de grupul Kasztner, cu care au ajuns în lagărul Bergen-Belsen. Lagărul în care ajunsese familia Kassovitz a fost preluat, în noiembrie 1944, de naziștii care au condus și lagărul de la Auschwitz. Românul a rămas acolo până la sfârșitul războiului, între timp pierzându-și tatăl și fiind el însuși la un pas de moarte. Așa cum le-a povestit astăzi consilierilor, a fost aproape să fie gazat, fiind salvat de simplul fapt că în lagăr erau deja prea mulți morți, iar crematoriul nu mai făcea față numărului de incinerări. A fost eliberat în 1945 de americani, în timp ce se afla într-un tren care urma să fie aruncat în aer pe un pod de pe Elba. Din lagăr, familia a ajuns direct într-un camp care, în august 1945, când zona a fost cedată URSS, a fost transformat în gulag. Pentru a nu ajunge să fie deportați în Siberia, oamenii au plecat pe cont propriu spre casă, unde au ajuns după o călătorie de două luni. Nu au mai găsit nimic din ce lăsaseră în urmă. În schimb, odată cu venirea comuniștilor la putere, au ajuns să fie persecutați, pentru că erau considerați membri ai micii burghezimi. Toma Kassovitz a fost închis în 1956, iar după 1989 a devenit membru activ al Societății Timișoara. A fost distins cu titlul de Cetățean de Onoare European al anului 2014, recunoaștere oferită de societatea menționată. Aceste realizări subliniază eforturile sale neobosite de a menține vie memoria Holocaustului și de a educa generațiile viitoare despre atrocitățile acestei perioade istorice. Din 1963 a ajuns la Ploiești și a lucrat în domeniul petrochimiei, având peste 30 de brevete de invenții în domeniu.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

David Popovici imbatabil la 200 m liber!

David Popovici rămâne de neoprit! Astăzi a reușit să câștige cursa sa favorită de 200 m liber, la Campionatul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies