Ultima ședință ordinară a actualului Consiliu Local ploieștean a început cu un moment emoționant. Unul dintre puținii supraviețuitori ai Holcaustului, supraviețuitor al lagărului de exterminare de la Bergen-Belsen din Germania, Toma Kassovitz a devenit Cetățean de Onoare al Ploieștiului....
Pictorului Sorin Adam i-a fost conferit, post-mortem, titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Ploieşti. Evenimentul s-a desfăşurat, astăzi, în plenul Consiliului Local Ploieşti, reunit în şedinţă ordinară.
În prezenţa familiei şi apropiaţilor pictorului ploieştean, viceprimarul Daniel Nicodim a înmânat...
Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, nu s-a decis dacă să îi retragă titlul de cetăţean de onoare fugarului Sebastian Ghiţă! Cel puţin aşa reiese din "mişcările" pe care le-a făcut, azi, cu ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local programată...
Municipiul Ploieşti are, de azi, un nou Cetăţean de Onoare. Este vorba despre jurnalistul Ioan Groşescu, iar ceremonia de conferire a acestui titlu a avut loc în plenul Consiliului Local Ploieşti, reunit în şedinţă de lucru ordinară.
Cu acest prilej, într-o...
Două profesoare care şi-au dedicat viaţa şi cariera artei şi fericirii copiilor au primit, azi, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti.
Consilierii locali au aprobat, azi, proiectele de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al oraşului...
Ploieştiul are, de azi, un nou cetţean de onoare. Este vorba despre omul de cultură Mihai Vasile, fondator al Teatrului Equinox.
În cadrul şedinţei de azi a Consiliului Local, în care s-a votat proiectul privind acordarea titlului de cetăţean de...
Ploieştiul are, de azi, un nou cetăţean de onoare, fiind vorba despre profesor universitar doctor Georgeta Mariana Filitti.
Titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Ploieşti a fost acordat, azi, de primarul Andrei Volosevici şi viceprimarul Daniel Nicodim, în plenul...