7 mai 2026
No menu items!

FLAGRANT LA TRAFICANŢI DE DROGURI. SUNT ŞI MINORI PRINTRE INCULPAŢI

Cele mai vizualizate articole

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus, ieri, reținerea a 4 inculpați, cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani (3 minori), pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc. În sarcina a trei dintre inculpați s-a reținut și comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu.

Față de alți 3 inculpați, minori cu vârste de 16 și 17 ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, respectiv complicitate la trafic de droguri de risc, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești au luat măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada august 2024 – februarie 2025, trei dintre inculpați (doi cu vârsta de 17 ani) au procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și vândut diverse cantități de canabis (drog de risc), către consumatori din județul Prahova, dar și din alte zone ale țării.

În sarcina unuia dintre inculpații minori s-a reținut că în același interval de timp, a deținut și vândut și droguri de mare risc, comprimate ecstasy și timbre LSD.

Acesta a fost prins în flagrant, în municipiul Ploiești, în timp ce deținea asupra sa aproximativ 20 grame canabis în scopul comercializării.

În cursul urmăririi penale, inculpatul în vârstă de 16 ani a fost depistat în flagrant, în timp ce comercializa 50 de comprimate ecstasy (drog de mare risc). Ulterior, acesta a predat alte 55 de comprimate, pe care le deținea în locuința sa din municipiul București.

Probatoriul administrat a mai relevat faptul că, în intervalul de timp menționat alți trei inculpați minori au colectat diverse sume de bani provenite din vânzarea de droguri, iar unul dintre aceștia a deținut și comercializat doze de canabis (drog de risc).

Au fost puse în aplicare mandate de percheziție la adresele de domiciliu ale inculpaților fiind găsite și ridicate alte cantități de canabis, cântare electronice, grindere, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova, a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile, încheiere față de care procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești au formulat contestație.

Activitățile judiciare au fost realizate împreuna cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Dosar exploziv la Poliția Municipiului Ploiești: tone de documente oficiale, inclusiv secrete de serviciu, sustrase și incendiate. Fost șef rutier, sub control judiciar

Un fost șef din cadrul Poliția Municipiului Ploiești și un agent subordonat sunt acuzați de anchetatori că au pus...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies