O procesiune de Florii va avea loc, sâmbătă după-amiază, la Ploieşti, pentru buna desfăşurare a evenimentului urmând să fie impuse restricţii de trafic.
Astfel, procesiunea Praznicului Împărătesc “Intrarea Domnului în Ierusalim” – Floriile va avea loc începând cu ora 16.00 și va implica restricționarea circulației auto, pe traseul: Biserica Sfântul Gheorghe Vechi, Bulevardul Independenței, Palatul Administrativ, Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, Bulevardul Republicii, Biserica Sfântul Vasile, anunţă Primăria Ploieşti.



