Mai mulţi interlopi din Ploieşti, între care Nicolae Suraj, au scăpat definitiv de închisoare în dosarul privind tentativa de omor comisă în 25 decembrie 2008 asupra tânărului Răzvan Cosma în faţa unui cunoscut club din oraş.
Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat definitiv în acest dosar în care Tribunalul Prahova aplicase celor 10 bărbaţi şi unei femei care sunt inculpaţi în această speţă pedepse cuprinse între 4 ani şi 5 ani şi şase luni de detenţie.
Astfel, Curtea a admis apelurile declarate în cauză şi, rejudecând, a dispus reducerea şi suspendarea pedepselor pentru 9 inculpaţi şi achitarea altor doi, după cum urmează:
1. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului IONIŢÄ‚ FLORIN EDMOND de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. Suspendă executarea pedepsei aplicate sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.
2. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului HAITĂ IONUŢ CIPRIAN de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. Suspendă executarea pedepsei aplicate sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.
3. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului MATEI LUCIAN de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare. Suspendă executarea pedepsei aplicate sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani.
4. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului NEDELCU IULIAN FLORIN de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare. suspendă executarea pedepsei aplicate sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani.
5. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului DANCIU (fost Nicolae) SURAJ de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare. Suspendă executarea pedepsei aplicate sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.
6. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului RĂDULESCU CONSTANTIN de la 5 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare. Suspendă executarea pedepsei aplicate sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani.
7. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului COJANU ALIN ALEXANDRU de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. Suspendă executarea pedepsei aplicate sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.
8. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului CONSTANTIN FLORIN – ADRIAN de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. suspendă executarea pedepsei aplicate sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.
9. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei ENE CRISTINA GABRIELA de la 5 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare. Suspendă executarea pedepsei aplicate sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani.
10. Achită pe inculpatul DANCIU CIPRIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat.
11. Achită pe inculpatul DANCIU CĂTĂLIN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat.
Înlătură obligarea inculpa?ilor DANCIU CIPRIAN ?i DANCIU CÄ‚TÄ‚LIN de la plata în solidar cu inculpa?ii Ioni?ă Florin Edmond, Haită Ionu? Ciprian, Matei Lucian, Nedelcu Iulian Florin, Danciu (Nicolae) Suraj, Rădulescu Constantin, Cojanu Alin Alexandru, Constantin Florin Adrian ?i Ene Cristina Gabriela a despăgubirilor civile către păr?ile civile: Spitalul Clinic de Urgen?ă Sf. Pantelimon Bucure?ti, Spitalul Clinic de Urgen?ă Bucure?ti ?i Spitalul Jude?ean de Urgen?e Ploie?ti.
Înlătură obligarea inculpaţilor DANCIU CIPRIAN, DANCIU CĂTĂLIN şi DANCIU ( fost NICOLAE ) SURAJ de la plata în solidar cu inculpaţii Ioni?ă Florin Edmond, Haită Ionuţ Ciprian, Matei Lucian, Nedelcu Iulian Florin, Rădulescu Constantin, Cojanu Alin Alexandru, Constantin Florin Adrian şi Ene Cristina Gabriela a despăgubirilor civile (pentru daunele materiale ?i daunele morale) către partea civilă Cosma Răzvan Florentin.
Majorează cuantumul despăgubirilor civile pentru daune morale la care au fost obligaţi inculpaţii Ioniţă Florin Edmond, Haită Ionuţ Ciprian, Matei Lucian, Nedelcu Iulian Florin, Rădulescu Constantin, Cojanu Alin Alexandru, Constantin Florin Adrian ?ş Ene Cristina Gabriela în solidar în favoarea părţii civile Cosma Robert Florentin de la suma de 200.000 euro la suma de 300.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii. Admite în parte acţiunea civilă introdusă de către partea civilă Cosma Corneliu şi obligă inculpaţii Ioniţă Florin Edmond, Haită Ionuţ Ciprian, Matei Lucian, Nedelcu Iulian Florin, Rădulescu Constantin, Cojanu Alin Alexandru, Constantin Florin Adrian şi Ene Cristina Gabriela în solidar la plata de despăgubiri civile pentru daune morale către partea civilă Cosma Corneliu în cuantum de 100.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii, se precizează în hotărârea Curţii de Apel Ploieşti.



