6 august 2026
No menu items!

TÂNĂR TÂLHĂRIT ÎN BARIERA BUCUREŞTI! VINOVAŢII- REŢINUŢI DUPĂ 4 LUNI DE LA COMITEREA FAPTEI

Cele mai vizualizate articole

Un tânăr de 22 de ani a fost tâlhărit, la data de 23 iulie, în jurul orei 23.30, pe Bulevardul Bucureşti din municipiul Ploieşti, fiind deposedat prin acte de violenţă de o sumă de bani. Hoţii au fost reţinuţi de către poliţişti după patru luni.

Poliţia Prahova anunţă că, în urma investigaţiilor şi a cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat persoanele bănuite de săvârşirea faptei ca fiind trei tineri cu vârstele de 17, 18 şi respectiv 22 de ani, din municipiul Ploieşti.

Astfel, ieri au fost efectuate trei percheziţii domiciliare la locuinţele acestora, ulterior fiind conduşi la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii acestora.

În urma probatoriului administrat, faţă de cei trei tineri a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Ghid montan, pus sub control judiciar după tragedia din Bucegi. Procurorii: traseu schimbat pe loc, fără echipamentul necesar și fără evaluarea riscurilor

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a anunțat stadiul anchetei în dosarul accidentului montan produs pe 11 iulie 2026,...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies