În stilul caracteristic, PSD minte și dezinformează. De azi dimineață, în mediul online și nu numai a apărut dezinformarea că Guvernul interzice creșterea porcilor în gospodării.
După ce timp de doi ani PSD nu a fost în stare să gestioneze...
Luptătoarea împotriva corupției din sănătate, așa cum era numită pesedista Sorina Pintea, se pare că i-a picat cu ”tronc”... corupția! Mai mult, se pare că și Liviu Pop, fost ministru al Educației ar fi implicat!
După aproape 24 de ore...
Ziua de vineri a fost una neagră pentru PSD.
Odată, procurorii DIICOT, din Caraș-Severin au pus sub acuzare 16 persoane- membrii PSD, printre care se află și Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD. A doua lovitură a fost reținerea...
Cam asta e concluzia, după ce președintele PSD Prahova a anunțat cu satisfacție că a ”luat”, de la liberali, pe primarul orașului Mizil! Acesta susține că, în timp ce liberalii-”ăia răi”- au criticat primarii pe care acum i-au racolat...
Senatorii trebuiau să își aleagă miercuri noul președinte, după demisia lui Teodor Meleșcanu, favorit fiind Șerban Nicolae (PSD), însă social-democrații, care au cel mai mare grup parlamentar, au decis amânarea deciziei. Oficial, pesediștii susțin că Nicolae, preferat de senatorii...
Pesediștii se pitesc prin Casa Poporului, pe banii noștri, ca să nu dea jos un al doilea guvern PNL și să se ajungă la anticipate!
Parlamentarii PSD, care sunt plătiți să vină măcar trei zile pe săptămână la muncă- să...
Cinci consilieri locali PSD vor face o ”excursie” la Chișinău, la Târgul de Turism "Tourism, Leisure, Hotels" care are loc în perioada 13-16 februarie.
Că, de, nu se știe dacă mai apucă vreun mandat. Sigur, ”vizita de lucru” e pe...
PNL ar obține 47,4% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, se arată un sondaj IMAS realizat la comanda Europa FM, făcut public luni, 3 Ianuarie.
In Parlament ar urma sa mai intre doar reprezentații PNL (...
Deși era un zvon că vom vedea schimbări majore în conducerea PSD Prahova, uite că minunea nu s-a întâmplat.
Aproape 200 de delegați, cu o serie de primari absenți, dar cu Daniel Savu invitat de onoare, au ”votat” o listă...
După patru ore de scandal, cu lacrimi, jigniri, demisii... Vasilica cea cu broșa-n piept și-a dat la rândul ei demisia.
PSD decimează din nou un lider, așa cum a făcut după toate alegerile prezidențiale pierdute în ultimi 20 de ani....