Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după o şedinţă pe tema fondurilor europene, la care au fost invitaţi premierul Ludovic Orban şi mai mulţi miniştri, că a fost analizat stadiul pregătirii planului naţional de redresare şi rezilienţă, precizând că au fost stabilite 12 direcţii prioritare – sănătate, educaţie, digitalizare şi combaterea atacurilor cibernetice, transport durabil, combaterea schimbărilor climatice, protecţia mediului, energie, eficienţă energetică, mobilitate urbană, mediul de afaceri, cercetare şi inovare şi creşterea capacităţii de relizienţă în domeniul sanitar şi alimentar.
”Am avut astăzi o întâlnire cu premierul şi cu miniştrii cu atribuţii în domeniul gestionării fondurilor europene pentru a analiza stadiul pregătirii planului naţional de redresare şi rezilienţă. Am obţinut la reuniunea Consiliului European din iulie circa 80 miliarde euro. Peste 30 miliarde de euro o vom folosi pentru a accelera revigoarea economică post pandemie. Acest plan va trebui aprobat de Comisia Europeană cel mai târziu până în luna aprilie a anului viitor şi vor exista anumite condiţionalităţi în utilizarea acestor fonduri. E vorba de asigurarea reformelor structurale, de digitalizare. Toate acestea sunt necesare pentru ca economia să se dezvolte durabil pe termen mediu şi lung. Fondurile la care mă refer reprezintă o oportunitate istorică de a dezvolta România de a construi autostrăzi, căi ferate, de a implementa programe de digitalizare în economie, în admistraţie. Sunt fonduri care vor permite investiţii majore în educaţie şi sănătate. Toate acest fonduri vor contribui semnificativ la creşterea calităţii vieţii fiecăruia dintre noi. Am stabilit 12 direcţii prioritate – sănătate, educaţie, digitalizare şi combaterea atacurilor cibernetice, transport durabil, combaterea schimbărilor climatice, protecţia mediului, energie, eficienţă energetică, mobilitate urbană, mediul de afaceri, cercetare şi inovare şi creşterea capacităţii de relizienţă în domeniul sanitar şi alimentar”, a declarat preşedintele.
Preşedintele Klaus Iohannis a explicat că într-un sigur an, rata absorbţiei fondurilor UE a crescut de la 32% la 46%. Este vorba de 4,1 miliarde de euro, la care se adaugă și plățile directe în agricultură: ”Când spun că am încredere că Guvernul actual va reuşi să obţină banii puşi la dispoziţie de UE, mă bazez pe fapte, nu pe opinii”, a subliniat Iohannis.