14 octombrie 2024
No menu items!

GARDA DE MEDIU PRAHOVA A DAT AMENZI DE PESTE 2 MILIOANE DE LEI ÎN 2020

Cele mai vizualizate articole

Garda de Mediu Prahova a dat amenzi de peste 2 milioane de lei în cursul acestui an, cele mai mari sancţiuni fiind aplicate pentru societăţile care au poluat, se arată într-un comunicat de presă.
Conform acestuia, în anul 2020, Comisariatul Judeţean Prahova al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 449 inspecţii, dintre care 114 inspecţii planificate, 11 controale planificate SEVESO (privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate subtanţe chimice periculoase) şi 324 inspecţii neplanificate.
Principalele neconformităţi constate cu ocazia controalelor efectuate în perioada menţionată au fost:
– lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului;
– depăşirea plafoanelor de emisii;
– neluarea de măsuri pentru a preveni accidentele majore şi pentru a limita consecinţele acestora asupra sănătăţii umane şi asupra mediului;
– neîntocmirea evidenţei gestiunii deşeurilor;
– lipsa formularelor de transport pentru deşeuri;
– depozitări/abandonări necontrolate de deşeuri.
Ca urmare a acestor controale, au fost stabilite măsuri în vederea conformării cu legislaţia de mediu sau în vederea prevenirii incidentelor de mediu. Totodată, în urma acestor controale, au fost aplicate 102 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 2 120 500 lei. Cele mai mari sancţiuni aplicate de comisarii GNM – CJ Prahova au fost pentru societăţile comerciale pentru depăşirea plafoanelor de emisii. Garda de Mediu nu precizează însă, numele poluatorilor şi nici măcar domeniul lor de activitate.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

ACCIDENT PE DN 1B, LA VALEA CĂLUGĂREASCĂ. 6 PERSOANE AU FOST IMPLICATE

Un accident rutier a avut loc, în jurul prânzului, în comuna Valea Călugărească, pe DN 1B. În evenimentul rutier au...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies