La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Bușteni au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 21 de ani despre faptul că în timp ce se afla într-o locuință din stațiune, ar fi fost lovit cu un obiect tăietor-înțepător în zona capului de către un prieten.
În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la fața locului unde a constatat faptul că între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia, un tânăr în vârstă de 17 ani l-ar fi lovit pe apelant cu un obiect tăietor-înțepător, în zona capului, ulterior părăsind zona. Persoana vătămată a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, reieșind faptul că viața nu i-a fost pusă în pericol în urma agresiunii.
Au fost efectuate verificări pe raza întregii stațiuni, fără ca persoana bănuită de comiterea faptei să fie depistată. La acest moment se fac cercetări în vederea depistării acestuia, clarificării situației de fapt și luării măsurilor legale ce se impun. În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.



