25 iunie 2026
No menu items!

FURTUNI, DESCĂRCĂRI ELECTRICE ŞI GRINDINĂ ÎN TOATĂ ŢARA, PÂNĂ DUMINICĂ

Cele mai vizualizate articole

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de furtuni, cu ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, valabilă în toată ţara, începând din această după-amiază până duminică seară.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi de apă însemnate, valabilă de vineri, de la ora 14.00, până duminică, la ora 22.00, în toate judeţele.

„În intervalul menţionat, în sudul ţării şi la munte va ploua însemnat cantitativ şi vor fi pe alocuri şi manifestări de instabilitate atmosferică. În Moldova, Transilvania, Maramureş şi local în Crişana şi Banat, îndeosebi în timpul după-amiezelor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va concretiza prin averse torenţiale, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi pe arii restrânse, mai ales în zonele de deal şi de munte şi în extremitatea de sud a ţării, 40…60 l/mp”, a transmis ANM.

În Bucureşti, vremea va fi în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi în medie 20…40 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în special asociate ploilor. Vor fi temperaturi maxime în general de 24…26 de grade şi minime de 15…17 grade.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

SPFL Ploiești modifică programul casieriilor și termenele de soluționare a cererilor, de la 29 iunie

Serviciul Public Finanțe Locale (SPFL) Ploiești anunță schimbări importante în activitatea instituției, începând cu data de 29 iunie 2026,...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies