25 mai 2026
No menu items!

FLORIN CÎŢU A DEMISIONAT DE LA ŞEFIA SENATULUI. INTERIMATUL AR URMA SĂ FIE PRELUAT DE GORGHIU

Cele mai vizualizate articole

Florin Cîţu a decis să îşi depună mandatul de la şefia Senatului, după ce grupul senatorilor PNL l-a informat că îi retrage sprijinul politic pentru această funcţie, au precizat surse liberale pentru News.ro.

În urma acestei decizii, funcţia de preşedinte al Senatului va fi preluată de un interimar, în persoana vicepreşedintelui Senatului Alina Gorghiu.

Anunţul urmează să fie făcut în plenul Senatului, care va avea loc la ora 12.00.

UPDATE

”Preşedintele partidului şi secretarul general mi-au cerut demisia, mi s-a spus că mi s-a retras sprtijinul partidului, este o funcţie politică, binenţeles că în aceste condiţii, nu am vrut să îi pun în situaţia penibilă să voteze unii dintre ei împotriva conducerii partidului şi am decis, am luat această decizie personal, repet, pentru a nu crea probleme Partidului Naţional Liberal”, a afirmat Cîţu.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Restricții temporare de circulație pe DN1, între Brașov și Ploiești. Se lucrează la consolidarea carosabilului

Șoferii care tranzitează DN1/E60 trebuie să țină cont de restricțiile temporare de trafic instituite luni, 25 mai 2026, în...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies