Veste excelentă pentru ploieşteni! În doar câteva zile, aceştia vor beneficia de apă caldă şi căldură, procedura pentru reluarea furnizării agentului termic intrând, azi, în linie dreaptă.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Iulian Dumitrescu, a anunţat că cei de la Consiliul Concurenţei...
Garda de Mediu Prahova a sancţionat Primăria Buşteni cu 57.000 lei în urma neconformităţilor constatate în cadrul unui control efectuat ca urmare a petiţiilor înregistrate cu privire la amplasarea de construcţii provizorii pe spaţiul verde, precum şi la toaletarea...
Poliţiştii locali din cadrul Biroului Protecţia Mediului au întreprins, din luna august, o serie de acţiuni de verificare a locuitorilor din cartierul ploieştean Radu de la Afumaţi cu privire la deţinerea contractelor de salubritate încheiate cu operatorul autorizat.
Astfel, au...
Două femei din Prahova au fost păcălite, zilele trecute, de un tânăr "vânzător" din Târgu Mureş, care în doar câteva minute s-a procopsit cu sune frumuşele de bani.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina au reuşit identificarea şi depistarea unei...
Un accident rutier a avut loc pe DN 1, în zona intersecției cu Florești, pe sensul de deplasare Ploiești către Brașov. În eveniment au fost implicate un autoturism condus de o femeie în vârstă de 37 de ani și...
Un bărbat care se afla în arest la domiciliu a fost reţinut după ce s-a stabilit că acesta ar fi pătruns în incinta societăţii sustrăgând o sumă de bani.
Aseară, în jurul orei 17:15, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Plopeni...
Primăria Ploiești a depus trei noi cereri de finanțare prin PNRR, care vizează consolidarea următoarelor clădiri: sediul S.C. Servicii de Gospodărire Urbană (S.G.U.) Ploiești S.R.L. - corp C1, Colegiul Național „Mihai Viteazul” - str. Jurnalist Gabi Dobre nr.2 (anexă)...
În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare 5 mandate de percheziție...
Singurul român care a zburat în cosmos, Dumitru Prunariu va fi prezent la Ploiești cu prilejul unui eveniment dedicat zborului!
Muzeul Judetean de Stiintele Naturii Prahova în parteneriat cu Asociația ”SUNTEM ROMÂNIA !” organizează evenimentul expozițional în perioada 15.10.- 22.10.2022...
Contractele de finanţare nerambursabilă pentru activităţile nonprofit, sesiunea a II-a, finanţate de către Consiliul Judeţean (CJ) Prahova, în baza Legii nr. 350/2005, au fost semnate astăzi, 10.10.2022, la sediul CJ, de către vicepreşedintele instituţiei, Cristian Apostol, şi reprezentanţii entităţilor...