Filosoful şi eseistul Mihai Şora a murit, azi, la vârsta de 106 ani.
”Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumuseţea însăşi, credinţa, nădejdea şi dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Şi niciodată nu-ţi voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe şinele destinului meu şi m-ai legat ireversibil şi armonios de al tău, cu o graţie de care numai tu erai capabil şi pe care nu mulţi pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.
Mihai Şora a fost un filosof şi eseist român.
Mihai Şora a făcut parte din promoţia moraliştilor de renume printre care s-au numărat Albert Camus, N. Steinhardt, Jan Patočka, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Matei Călinescu, a fost un ”spirit nobil şi model vivace”. Filosoful a fost unul dintre întemeietorii Grupului pentru Dialog Social, lui i se datorează colecţia celebră ”Biblioteca pentru toţi”, a luptat pentru deschidere intelectuală, a fost ”un om calm, modest, intransigent”. A fost unul dintre cei mai activi intelectuali, atât în mediul online cât şi în stradă, participând la protestele de la începutul anului 2017, faţă de ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, celebra OUG 13.
După Revoluţia din 1989, Mihai Şora a fost unul dintre cei care au pus bazele Grupului pentru Dialog Social.
”A fost numit ministru al Educaţiei, l-a avut ca adjunct pe remarcabilul istoric al literaturii româneşti, profesorul Paul Cornea. L-am întâlnit atunci în biroul său de la minister, acelaşi om modest şi înţelept, calm şi în egală măsură intransigent. Mi-a spus (şi l-am citat în articolul meu “Between Revolutions”, apărut în aprilie 1990 în săptămânalul “The New Republic”), că problema României este absenţa unei viziuni comune despre binele public. Problema nu s-a atenuat, aş zice chiar că s-a agravat”, a mai notat scriitorul în acelaşi articol.
”A fost solidar cu Piaţa Universităţii, a condamnat, printr-un comunicat memorabil, barbaria declanşată de Ion Iliescu, Petre Roman şi complicii lor în ceea ce a fost mineriada din 13-15 iunie. A demisionat în semn de protest. Este un moralist din tradiţia căreia i-au aparţinut Albert Camus, N. Steinhardt, Jan Patočka, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Matei Călinescu. La întrebarea repetată obsesiv de-a lungul anilor, de ce nu avem şi noi un Václav Havel, răspund aici cu convingerea că spun adevărul: îl avem şi el se numeşte Mihai Şora (…) Vă mulţumim pentru tot, domnule Şora!”, sunt cuvintele lui Vladimir Tismăneanu.
Mihai Şora, eseist şi filosof, s-a născut la 7 noiembrie 1916, la Timişoara, în familia preotului ortodox, Melentie Şora.
”M-am născut în credinţă, fiind băiat de preot ortodox din Ardeal. În perioada pubertăţii şi a adolescenţei, am trecut şi eu, ca şi alţii, printr-o perioadă de bravură şi de revizuire completă a valorilor moştenite. Această perioadă s-a făcut simţită mai ales în relaţiile mele cu tata, printr-o agresivitate negativistă în raport cu valorile stabilite de el. Dar tata, un om foarte înţelept, m-a lăsat să mă lămuresc singur, nu a încercat să-mi impună ceva”, declara filosoful într-un interviu, în 2008, pentru Formula AS.
A urmat cursurile Liceului ”Constantin Diancovici-Loga” din Timişoara, pe care l-a absolvit în 1934.
A urmat Facultatea de Filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934-1938), unde i-a avut ca profesori pe Nae lonescu, Mircea Vulcănescu şi Mircea Eliade.
”La cursurile lui (Nae Ionescu, n.r) de logică nu prea vorbea despre Dumnezeu. El discuta problemele teologice în presă. Dar într-un fel, m-a influenţat. Eu am venit pentru el la facultate în Bucureşti; puteam foarte bine să mă duc la Cluj. Sigur, mai erau şi alte persoane care îmi suscitau interesul, printre care Mircea Eliade. La diferenţa de vârstă care era între mine şi Eliade, el reprezenta un model, care la rândul său îl avusese drept model pe Nae lonescu, pe care şi eu îl voisem cândva model”, a mărturisit Mihai Şora în interviul acordat Formula AS.
Între 1939 şi 1948, a locuit în Franţa şi a fost cercetător la „Centre National de la Recherche Scientifîque” din Paris, din 1946 până în august 1948. A debutat cu volumul ”Du dialogue interieur/ Despre dialogul interior”, la Gallimard, în 1947.
După revenirea în ţară, din toamna anului 1948, până în decembrie 1950, a fost referent de specialitate III, la Ministerul Afacerilor Externe, în cadrul Serviciului de presă. În decembrie 1950 a fost ”eliberat din funcţie” pentru ”origine socială nesănătoasă”.
În perioada ianuarie 1951- mai 1954 a fost angajat la Editura în limbi străine de pe lângă Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (IRRCS), la redacţia publicaţiilor literare.
Din iunie 1954 până în toamna anului 1957 a fost redactor-şef adjunct, apoi redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA).
A fost numit apoi, director al producţiei editoriale, în cadrul Direcţiei Generale a Editurilor, funcţie pe care a îndeplinit-o până în primăvara anului 1959.
Ca redactor-şef al ESPLA (compartimentul ”Moştenirea literară”), a iniţiat multiple proiecte editoriale, între care a regândit din temelii colecţia ”Biblioteca pentru toţi’”(BPT). Mihai Şora a înfiinţat colecţiile ”Scriitori români” şi seria de opere complete a scriitorilor Tudor Arghezi şi Mihail Sadoveanu.
În perioada noiembrie 1969-mai 1970 a fost redactor la Editura Enciclopedică, după care, până în vara anului 1977, a îndeplinit, în cadrul Ministerului Învăţământului, funcţia de director al bibliotecilor de învăţământ.
A fost ministru al Învăţământului, în primul guvern democratic provizoriu, o lună. A demisionat din guvern după ce a protestat public faţă de mineriada din 13-15 iunie 1990.
A fost membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS), de la înfiinţarea acestuia, din 30 decembrie 1989, dar şi membru fondator al ”Solidarităţii universitare” şi al Asociaţiei ”România viitoare” şi al ”Alianţei Civice”, al cărui preşedinte a fost între 1990-1991. În mai 1992 a devenit membru al Partidului Alianţei Civice (PAC). A fost ales vicepreşedinte al Partidului Alianţei Civice (1992-1993) şi preşedinte al Curţii de onoare şi demnităţi a PAC.
Mihai Şora a publicat ”Sarea pământului” (1978, 2006), ”A fi, a face, a avea” (1985, 2006), ”Eu şi tu şi el şi ea… sau dialogul generalizat” (1990, 2007), ”Despre dialogul interior” (1995), ”Firul ierbii” (1998), ”Filosoficale. Filosofia ca viaţă” şi ”Câteva crochiuri şi evocări” (2000), ”Mai avem un viitor? România la început de mileniu” (în dialog cu Sorin Antohi, 2001), ”Locuri comune” (2004), ”Clipa şi timpul” (2005), ”Despre toate şi ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir” (2005, 2006 – ediţie revăzută şi adăugită).
Mihai Şora este autorul a numeroase articole şi studii publicate în reviste social-culturale. A tradus din Jean-Jacques Rousseau, ”Visările unui hoinar sălbatic”, şi din Jean-Paul Sartre – ”Cu uşile închise”.
A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumele ”Sarea pământului” din 1978 şi ”Firul ierbii” (1998). În decembrie 2008 a primit Premiul de Excelenţă al revistei Viaţa Românească.
În 2008, vorbea despre “marea trecere” şi spunea: “Sunt prin preajma ei. N-aş putea spune că o aştept. Ştiu că va veni, trag nădejde să nu mă îmbolnăvesc grav şi să o aştept ca pe o salvare. Dar nu mă gândesc la ea. Am o totală încredere că totul va fi bine”.
Unul dintre mesajele sale, pe Facebook, a fost ”Dragii mei,atât a fost. Mă veţi căuta, – şi nu voi fi de găsit”.
Ultimele sale postări au fost referitoare la Ucraina.
Îm urmă cu o zi, Şora scria: ”Am desenat! – în linii cât mai simple şi inteligibile.
