26 aprilie 2026
No menu items!

O NOUĂ ÎNCERCARE DE AUDIT EXTERN LA TCE PLOIEŞTI

Cele mai vizualizate articole

O nouă licitaţie pentru contractarea unor servicii de audit extern la nivelul societăţii Transport Calatori Express Ploieşti a fost lansată, azi, pe SEAP, după ce precedenta procedură a fost anulată la finalul anului trecut.

Astfel TCE Ploieşti vrea să achiziţioneze servicii de audit extern, după ce, în repetate rânduri, consilierii locali au cerut acest lucru. De asemenea, realizarea auditului a fost solicitată de membrii Consiliului de Administraţie şi cei ai Adunării Generale a Acţionarilor societăţii.

Valoarea estimată a contractului este de 245.000 lei, iar ofertele vor putea fi depuse până la data de 7 februarie, ora 15.00.

Auditorii vor urmări, printre altele, modul de ducere la îndeplinire a hotărârilor Consiliului Local, Adunării Generale a Acționarilor și Consiliului de Administrație, modul de gestionare a actelor juridice administrative la nivelul societatii, modul de respectare a cerintelor pentru ocuparea functiilor de conducere (incepand cu functia de adjunct formatie, adjunct coloana etc.), existenta si conformitatea politicilor de personal (planificare, recrutare, angajare, evaluare performante, promovare/ retrogadare, incetare raport de munca), existenta si conformitatea criteriilor de angajare si promovare (competente, experienta, performante profesionale, modul acordării de prime, planificarea si realizarea achizitiilor şi investiţiilor.

Pe baza concluziilor desprinse din efectuarea auditului şi a agreării principalelor domenii funcţionale care necesită intervenţii de îmbunătăţire, se va elabora Raportul final de audit şi setul de recomandări aferente concluziilor auditului, însoţite de indicatorii de performanţă de tip S.M.A.R.T. aferenţi fiecăreia dintre recomandările exprimate.

Termenul de finalizare a misiunii de audit extern (inclusiv predarea raportului final) va fi de 60 de zile de la semnarea contractului.

Precedenta procedură de licitaţie a fost anulată întrucât toate ofertele, cererile de participare sau proiectele au fost retrase sau au fost considerate inadmisibile.

 

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

David Popovici imbatabil la 200 m liber!

David Popovici rămâne de neoprit! Astăzi a reușit să câștige cursa sa favorită de 200 m liber, la Campionatul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies