17 aprilie 2026
No menu items!

CSM PLOIESTI ARE O CAMPIOANA NATIONALA LA BOX

Cele mai vizualizate articole

Cele cinci sportive ale CSM Ploieşti prezente la Campionatul Naţional de Box feminin pentru Cadete, Junioare, Tineret şi Senioare se întorc cu cinci medalii de la Năvodari, cea mai strălucitoare, cea de aur, atârnând de gâtul Liviei Botică. Favorită a categoriei „81 kg” la nivel de tineret, campioana europeană de anul trecut de la junioare n-a avut probleme în finala de ieri, cu Roberta Kollek, de la SCM Craiova, obligându-l pe arbitrul de ring să oprească lupta încă din prima repriză.

În finală a ajuns şi Isabel Pîrvu, la „63 kg” (junioare), dar eleva lui Titi Tudor a avut o misiune dificilă tot în faţa unei campioane europene, tulceanca Amalia Niţă, aşa că a fost nevoită se mulţumească doar cu medalia de argint şi titlul de vicecampioană naţională.

Celelalte trei fete înscrise în competiţie, Mihaela Şoptereanu (54 kg, tineret), Geanina Bănică (57 kg, junioare) şi Beatrice Căldărariu (46 kg, cadete) au obţinut medaliile de bronz la categoriile lor de vârstă şi greutate.

Ajuns la cea de-a 20-a ediţie, Campionatul Naţional de Box feminin de la Năvodari a avut la start 218 sportive de la 60 de cluburi din ţară.

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

Licitație pentru închirierea de spații pentru comercializarea de produse alimentare/non-alimentare în Parcul Regele Mihai I al României

S.G.U. PLOIEȘTI S.R.L. organizează în data de 28.04.2026, ora 10:00, licitație publică pentru închirierea a trei loturi în vederea...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies