Sămbătă , in comuna Vâlcănești s- a produs un accident aparent banal. Doi bicicliști s- au tamponat. Dar, in urma impactului, unul dintre ei a căzut pe carosabil și a intrat in stop cardio- respirator.
Biciclistul a avut , însă , un „înger păzitor” întruchipat intr- un angajat SMURD , care, din întâmplare, se afla in timpul său liber in apropierea locului unde s- a produs accidentul .
Plutonierul Popa Constantin ( căci acesta este numele ” îngerului salvator „) se afla împreună cu fratele său, maistru militar la USISU Ciolpani cand au văzut momentul producerii accidentul.
Salvatorul a început imediat manevrele de resuscitare timp de aproximativ 20 de minute și nu s- a oprit până la sosirea echipajului SMURD.
Popa Constantin este pompier- paramaedic, fiind încadrat pe ambulanța SMURD din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Ploiesti.
” Desi este foarte tanar, este un profesionist desăvârșit, cu o experiență de 7 ani, dar în primul rând un om un suflet mare.
Dragostea față de semeni și dorința puternică de a-i salva ori de câte ori este nevoie, sunt trăsături care fac parte din caracterul salvatorului. Atunci când vine vorba de salvarea vieților oamenești fiecare minut contează, iar ajutorul acordat poate face diferența.
Pentru profesionalismul și modul exemplar în care a acționat, conducerea instituției îl felicită pentru spiritul civic de care a dat dovadă.” – se precizeaza intr- un comunicat de presa emis de ISU Prahova .