30 aprilie 2026
No menu items!

Strada 23 August din Slănic rămâne închisă definitiv circulației. Primăria vrea să amenajeze un parc în zonă

Cele mai vizualizate articole

Primarul orașului Slănic, Daneluș Costea, a anunțat că strada 23 August, unde în primăvara anului trecut s-a format un crater de mari dimensiuni, nu va mai fi redeschisă traficului rutier, chiar și după finalizarea lucrărilor de consolidare. Edilul a prezentat concluziile raportului de expertiză tehnică, potrivit căruia zona afectată s-a stabilizat în ultimele luni, iar clădirile din proximitate nu mai prezintă riscuri structurale.
„În urma vizitei specialiștilor din 25 septembrie 2024, s-a constatat că situația clădirilor nu s-a agravat și nu au apărut fisuri noi. Datorită îmbunătățirii terenului, s-a stopat sau s-a încetinit procesul de înclinare a blocului din apropiere. Prin urmare, nu mai este necesară dezafectarea acestuia”, a declarat primarul Daneluș Costea, citând din expertiză.
Totuși, strada va rămâne închisă definitiv circulației, pentru a elimina orice risc viitor de tasare.
„Am trimis o adresă către Guvernul României pentru alocarea fondurilor necesare finalizării lucrărilor. Nu am primit deocamdată răspuns. Dacă nu vom primi sprijin, vom încerca să identificăm alte soluții financiare”, a precizat edilul.
În locul segmentului afectat, autoritățile locale intenționează să amenajeze un parc public, zona urmând să fie accesibilă doar pentru intervenții ale echipajelor de urgență.
Craterul s-a format în aprilie 2024, pe o suprafață de aproximativ 60–70 de metri pătrați, cu o adâncime de circa doi metri, în urma unor infiltrații de apă care au afectat stratul de sare din subsolul localității. Fenomenul a provocat atunci evacuarea mai multor locatari și a atras atenția specialiștilor în geologie și construcții. De-a lungul anului 2024, terenul a fost monitorizat constant, iar lucrările de consolidare au dus la o stabilizare a solului. Prefectura Prahova a confirmat, în vara aceluiași an, că procesul de tasare a încetat.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

USR are subprefect la Prahova! Lucian Moise a depus astăzi jurământul!

Județul Prahova are, începând de astăzi, un nou subprefect, în urma demisiei social-democratului Mircea Tănase. Funcția a fost preluată...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies