Mihai Dimian, ministrul Educaţiei, a deschis noul an şcolar în judeţul Prahova şi a adresat un îndemn elevilor din învăţământul tehnologic: învăţarea unei meserii este cheia care le poate schimba radical viitorul.
Prezent la Liceul „Elie Radu” din Ploieşti, ministrul a subliniat că dobândirea unor competenţe practice şi tehnice reprezintă cea mai sigură armă împotriva abandonului şcolar şi calea spre independenţă financiară.
În plus, ministrul a avertizat că abandonul şcolar anulează orice şansă de a învăţa o meserie căutată, transformându-se într-o problemă majoră pentru restul vieţii.
„Sigur că v-aţi născut în diverse locuri. Unii dintre părinţii dvs sunt mai bogaţi, alţii sunt mai săraci, sunteţi de diverse etnii şi trebuie să ştiţi toţi că educaţia vă acordă o şansă. Unii poate aveţi birouri acasă cu calculatoare, alţii n-aţi avut nici măcar un loc liniştit în care să vă faceţi temele. Unii aveţi mai multe cărţi, alţii mai puţine. Nu pornim toţi de la acelaşi punct, deşi poate ne-am dori. Pornim din locuri diferite, însă tocmai şcoala, tocmai educaţia este cea care vă ajută să ajungeţi în locul dorit, indiferent de locul în care porniţi. (…) Nu lăsaţi acest loc iniţial, această situaţie iniţială să vă determine destinul. (…) Însă, totul porneşte de la un lucru sigur. Să veniţi la şcoală. În fiecare zi. Veniţi la şcoală! Nu va fi un drum uşor. N-a fost nici până acum pentru voi, cu atât mai mult în continuare cu specializările pe care le urmaţi. Va fi dificil uneori să înţelegeţi anumite concepte tehnice, să reţineţi anumite cunoştinţe, să rezolvaţi anumite teme. Uneori veţi face greşeli şi veţi fi criticaţi. Poate destul de astru pentru asta. Alteori veţi avea reuşite şi veţi constata că nu vă laudă nimeni, că nu vă apreciază, poate la aşteptările pe care le aveţi voi, la deportul pe care l-aţi adus. Însă nu trebuie să renunţaţi când este greu şi nu există niciun motiv şi nu aveţi nicio scuză pentru a renunţa la educaţie. Abandonul şcolar nu este sub nicio formă o soluţie. Este, din contră, problema pentru viaţa voastră. Aveţi un potenţial extraordinar şi aveţi datoria de a-l descoperi şi a-l pune în valoare. Aveţi o datorie faţă de voi, în primul rând”, a afirmat Mihai Dimian.
În final, Mihai Dimian le-a reamintit elevilor că au datoria de a-şi descoperi potenţialul practic şi de a-l valorifica prin şcoală, transformând specializarea pe care o urmează într-o poartă deschisă către oportunităţile din întreaga lume.
„Ne aflăm într-un liceu tehnic unde de multe ori consideraţi că e a doua şansă. Că e a doua voastră opţiune. Ceea ce ne arată economia şi vă vor spune şi operatorii economici este că voi sunteţi prima opţiune. Voi produceţi plus valoarea în societate prin care plătim şi profesorii, şi medicii şi administraţia publică. Dar trebuie să vă pregătiţi bine. Ce vă vor spune angajatorii într-un final este că au nevoie de voi. Dar au nevoie de voi bine pregătiţi. De aceea trebuie să depuneţi acest efort pe parcursul studiilor să fiţi bine pregătiţi. Şi mai este un motiv pentru care am ales să fiu aici, faptul că s-a dezvoltat şi se dezvoltă învăţământul dual. Învăţământul dual care permite în egală măsură activitatea la şcoală şi activitatea la operatorul economic o implicare mult mai activă a operatorului economic şi sperăm că uşor-uşor învăţământul tehnologic în 2-3 ani de zile va fi acaparat, între ghilimele, de învăţământul dual şi aveţi mare încredere în acest lucru. Pentru că, vedeţi, sunt ţări din Europa la care privim cu invidie uneori, dacă e să menţionez Elveţia, Germania, unde majoritatea absolvenţilor de liceu sunt absolvenţi de învăţământ tehnic, de cele mai multe ori dual. Pentru că se spune că înainte de a urma studii superioare, indiferent că le faci în avocatură, în drept, că le faci în medicină, trebuie să ştii o meserie”, a mai adăugat ministrul.



